Data de 9 mai a fost aleasă ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano, din 1985, apreciindu-se că punctul de pornire al construcției Europei unite a fost declarația prin care, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus Germaniei, dar și altor state europene, să pună "bazele concrete ale unei federații europene indispensabile pentru menținerea păcii".
Odată cu aderarea la Uniunea Europeană , ziua de 9 Mai a devenit deja o tradiție pentru noi. Aceasta va avea loc în fiecare an și va cuprinde o largă paletă de manifestări având ca scop apropierea cetățeanului de valorile esențiale ale Uniunii Europene.
În trecut, eforturile făcute în direcţia unificării Europei se bazau pe dominarea unui grup de către altul. Aceste încercări nu puteau continua, pentru că cei învinşi nu doreau decât un singur lucru: redobândirea libertăţii. În prezent, ambiţiile sunt complet diferite: construirea unei Europe care respectă libertatea şi identitatea tuturor naţiunilor care intră în alcătuirea sa. Doar astfel Europa poate deveni stăpână pe destinul său şi poate juca un rol pozitiv în lume. Uniunea Europeană este în slujba cetăţenilor săi. Păstrându-şi valorile, obiceiurile şi limba, aceştia ar trebui să se simtă în Europa ca acasă.
Aşadar şi şcoala noastră a sărbătorit această zi. Fiecare clasă a ales ca tematică una din ţările membre ale Uniunii Europene şi le-a reprezentat prin imagini, dansuri, mici scenete.
Clasa a I-a: Spania
Clasele a II-a: Franţa şi Grecia
Clasele a III-a: Germania şi Ungaria
Clasa a IV-a: Portugalia
Clasele a V-a: Austria şi Polonia
Clasa a VI-a: Anglia
Clasele a VII-a: Olanda şi Italia
Clasele a VIII-a: Italia şi România